Meditatia
Trăieşti într-o lume hipnotizată de iluzia timpului, o lume în care momentul prezent este ignorat. El e precum un fir de pai, infinit de subţire, divizind un trecut cauzativ atotputernic,de un fascinant important şi ademenitor viitor. Dar nu ai un moment prezent.Conştiinţa ta, este ocupată cu amintiri pe de o parte, şi cu speranţe pe de alta parte. Nu poţi pricepe, că nu a fost vreodată, şi nu va fi nici o altă experienţă, decât a eternului prezent. Eşti deci departe de adevărata calitate şi trăieşti într-o lume de iluzii. Meditezi, când eşti deschis, fară a avea ataşament, faţă de acest aici şi acum. Când mintea ta lucidă, este conştientă, fără a face comentarii sau analize discursive, la vreun loc ce există şi din vocile zgomotoase ale mediului înconjurător, tu devii din ce in ce mai deprins cu vocile tăcerii, cu înţelepciunea eu-lui tău Suprem. Meditezi, când în tăcerea pădurilor, sau a câmpiilor sau în pacea unei vechi biserici, te întorci spre interior pentru un moment, pentru a putea împărtăşi suprema pace a lui Dumnezeu. Meditezi, mai cu merit când în toiul vieţii, în înfăcărarea, zgomotul şi strădania unei zile, duci cu tine, aceaşi pace, astfel încât inima ta, devine templul Spiritului. Meditezi, când nu trăieşti doar într-o lume sau alta, când îţi cufunzi mintea în apele divinei creativităţi, şi inteligenţe şi când orice act îţi este izbăvit, fiind transformat în mare, mai măreţ decât el. Meditezi, când în agonia indeciziei spui: ,,Nu voinţa mea, ci a Ta Doamne să se împlinească” Dar meditezi, cel mai mult, când asculţi cu urechea trupului a minţii şi a sufletului, acea voce fără semeţ, care vorbeşte din cosmosul eter şi te invită să fi una cu tot ce este în viaţă.